Articole Populare

Budincă delicată din brânză – o rețetă delicioasă, preparată fără făină!

Echipa Bucătarul.tv vă oferă încă o rețetă delicioasă de budincă din brânză de vaci, cu care să vă răsfățați în weekend. Budinca nu conține făină și praf de copt, dar este foarte pufoasă,

aerată și delicată. Este rețeta preferată a soțului meu pe care o așteaptă de fiecare dată cu nerăbdare. Budinca este delicioasă și sănătoasă, serviți-o cu smântână sau dulceață.budinca

Ingrediente

  • 500 g de brânză de vaci (de dorit de 18 %)
  • 3 ouă
  • 200 ml de lapte
  • 5 linguri de griș (+ griș pentru presărarea formei)
  • 3 linguri de zahăr
  • 0.5 linguriță de sare
  • 2/3 pahar de stafide (opțional)
  • 25 g de unt pentru uns

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Separați gălbenușurile de albușuri. Frecați bine brânza cu gălbenușuri și zahăr.
    b1
  2. Bateți masa cu mixerul la viteză mică.
    b2
  3. Adăugați în masă laptele cald și grișul. Bateți masa încă o dată, încorporând brânza de pe pereții bolului.
    b3
  4. Trebuie să obțineți o masă omogenă.
    b4
  5. Bateți albușurile cu sare până veți obține vârfuri stabile. Spălați bine bolul și paletele mixerului înainte de batere, aveți grijă să nu fie urme de grăsime. Spuma trebuie să fie densă și să nu curgă atunci când veți întoarce bolul.
    b5
  6. Încorporați atent albușurile în masa de brânză și amestecați cu grijă până la omogenizare. Amestecați compoziția cu o lingură de jos în sus, ca să obțineți o budincă gingașă și pufoasă. Budinca trebuie să aibă consistența necesară, ca în imaginea de mai jos.
    b6
  7. Adăugați stafidele, dacă doriți și amestecați atent. Ungeți forma de copt cu unt și presărați-o deasupra cu griș, scuturați excesul de griș. Am folosit o formă cu dimensiunile 19*25 cm.
    b7
  8. Puneți masa de brânză în formă și nivelați-o uniform. Coaceți-o la 180 de grade timp de aproximativ 40-45 de minute. Budinca trebuie să fie elastică la atingere.
    b8
  9. Lăsați budinca să se răcească la temperatura camerei, apoi dați-o la frigider pentru câteva ore. Serviți budinca cu smântână.
    budinca

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: