(Video) Chifle delicioase cu vanilie – atât de pufoase încât se topesc în gură!

Vă prezentăm o rețetă de chifle delicioase cu vanilie. Acestea se prepară foarte simplu, încât și o gospodină fără experiență în pregătirea produselor de patiserie, cu siguranță se va isprăvi. Acordați timpul necesar pentru pregătirea aluatului și veți obține niște chifle fine, pufoase și aromate, ce se topesc în gură. Bucurați-i pe cei dragi cu niște prăjituri deosebit de delicioase.

Ingrediente

– 300 ml de lapte

– 550-600 g de făină

– 2/3 linguriță de sare

– 100 g de zahăr

– 2 lingurițe de drojdie uscată

– 1 ou

– 1 lingură de ulei vegetal

– 50 g de unt

– vanilie

– 1 ou pentru a unge chiflele (sau puțin lapte)

– unt (pentru a unge forma de copt)

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Încălziți laptele.

2. Turnați laptele în vasul robotului de bucătărie. Adăugați drojdia, sarea, oul, vanilia, făina, zahărul și o lingură de ulei vegetal. Dacă doriți să obțineți un aluat mai fin – adăugați 2 linguri de ulei vegetal.

3. Porniți robotul și amestecați aluatul.

4. Topiți untul la baia de aburi.

butter melting in the pan

5. Turnați untul topit cu un jet subțire și mai amestecați puțin aluatul.

6. Obțineți un aluat nelipicios.

7. Ungeți cu ulei un vas mai adânc și puneți în acesta aluatul.

8. Acoperiți aluatul cu un prosop și lăsați-l să crească la un loc cald, aproximativ timp de 60 de minute.

9. Volumul aluatului trebuie să crească de 4 ori.

10. Scoateți aluatul din vas și frământați-l puțin. Lăsați-l pe masă pentru 15 minute.

11. Formați din aluat bile de aceeași dimensiune și aranjați-le pe masă. Acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le pentru 20 de minute.

12. Ungeți o formă de copt cu unt.

13. Întindeți fiecare porție de aluat cu ajutorul făcălețului și formați din aceasta o ruladă mică.

14. Aranjați chiflele obținute în forma de copt. Acoperiți-le cu folie alimentară și lăsați-le la temperatura camerei pentru 40 de minute.

15. Ungeți chiflele cu lapte sau cu un ou bătut.

16. Coaceți chiflele în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 160°C timp de 20-25 de minute.

Urmăriți modul de preparare a chiflelor în materialul video de mai jos.

 


 

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv