Crochete de cartofi cu cașcaval

Crochetele de cartofi cu cașcaval pot fi servite cu succes ca aperitiv la orice eveniment festiv. Ele vor fi pe placul tuturor pentru că sunt delicioase, crocante și foarte sățioase. Dacă doriți să aveți un rezultat pe măsura așteptărilor și dorințelor dvs, puteți încerca această rețetă simplă de crochete de cartofi și cașcaval.

8e5516c5a2

Ingrediente

– 5 cartofi medii fierți

 – 2 ouă

 – 100 g de pesmet

 – 100 g de cașcaval

 – 2-3 linguri de făină

 – ulei 

 – sare și piper negru după gust

 – coriandru (la dorință)

 – piper cayenne, fenicul (la dorință)

 

Mod de preparare

1. Fierbeți cartofii în coajă, curățați-i și dați-i prin răzătoare sau prin mașina de tocat carne.

2. Adăugați ouăle, sarea, condimentele și amestecați-le.

3. Adăugați în compoziția obținută făina și amestecați. Amestecul pentru crochetele de cartofi este gata.

4. Tăiați cașcavalul cubulețe.

5. Modelați crochetele cu palmele ude, adăugând în mijloc cașcaval. Treceți-le prin pesmet și prăjiți-le într-o tigaie încinsă cu ulei, întorcându-le periodic cu o paletă pe toate părțile până se rumenesc.

6. Crochetele de cartofi se servesc fierbinți sau calde cu sosul dumneavoastră preferat.

8e5516c5a2

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv