1

Articole Populare

Franzelă albă de casă – fragedă și pufoasă în interior și crocantă la exterior

Rețeta oferită astăzi de echipa Bucătarul.tv este una foarte simplă, iar pâinea obținută în rezultat este absolut delicioasă, cu o textură foarte fină și pufoasă în interior și ușor crocantă la exterior. Bineînțeles că este mult mai simplu să cumpărați pâinea de la magazin, însă cea de casă este parcă mai specială, mult mai aromată și ușoară. Vă recomandăm cu mare drag această minunată rețetă! Savurați cu plăcere!

prev4

Ingrediente pentru aluat

  • 250 g de făină
  • 6 g de drojdie uscată
  • 4 g de sare
  • 30 g de unt
  • 100 ml de lapte
  • 50 ml de apă

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Alte Ingrediente

  • 1 gălbenuș de ou
  • 5 g de lapte

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Amestecați toate ingredientele uscate.
  2. Adăugați untul, laptele și apa și frământați aluatul.
  3. Faceți o bilă din aluat, acoperiți-o cu un prosop curat și dați-o la cald pentru 90 de minute.
  4. Frământați aluatul încă o dată și lăsați-l să se mai odihnească încă 10 minute.
  5. Împărțiți aluatul în 5 bucăți egale.
  6. Întindeți fiecare bucată de aluat într-o foaie dreptunghiulară, pe care o rulați și lipiți bine marginile.
  7. Puneți-le pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și lăsați-le la loc cald încă 30 de minute să mai crească.
  8. Faceți câteva tăieturi diagonale pe fiecare franzelă, apoi ungeți-le cu amestec de ou cu lapte, folosind o pensulă de patiserie.
  9. Coaceți franzelele la temperatura de 180 de grade, timp de 20-30 de minute.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare

error: