Învățați să preparați corect cele 3 tipuri de aluat sfărâmicios: tradițional, de ciocolată și condimentat.

Aluatul sfărâmicios reușit este delicios, foarte fraged și pur și simplu se topește în gură. Doriți să obțineți un aluat perfect? Atunci trebuie să respectați regula principală – preparați aluatul din unt de calitate cu conținut cât mai mare de grăsimi. Cu cât untul va fi mai gras, cu atât veți obține un aluat mai gingaș și sfărâmicios. Atât ingredientele de bază – ouăle și untul, cât și ustensilele de bucătărie folosite trebuie să fie reci (sucitorul, tocătorul). Nu trebuie să frământați aluatul mult timp, deoarece aluatul trebuie să fie foarte moale și trebuie să-l dați la frigider pentru cel puțin 30 de minute. Țineți cont de aceste sfaturi și veți obține aluat sfărâmicios perfect pentru tarte, prăjituri, biscuiți și alte delicii culinare. Vă dorim experiențe culinare cât mai gustoase!aluaturi

1. Aluat sfărâmicios tradițional

aluaturi

Ingrediente

– 500 g de făină

– 200 g de zahăr

– 300 g de unt de 82 % grăsime

– 2 ouă

– 1 gălbenuș de ou

– 1 priză de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți toate ingredientele necesare.

2. Cerneți făina și sarea într-un bol. Presărați zahărul. Adăugați untul rece tăiat bucățele. Cu ajutorul furculiței sau spatulei frecați untul și făina sub formă de firimituri.

3. Spargeți ouăle reci și adăugați-le în aluat unul câte unul și adăugați gălbenușul. Amestecați rapid cu furculița până la omogenizare.

4. Apăsați aluatul cu palma înainte, acesta trebuie să fie neted.

5. Rulați aluatul într-o bilă, mutați-l într-un bol curat, acoperiți-l cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru 30 de minute – 1 oră. Puneți o foaie de copt pe masa de lucru și întindeți rapid aluatul cu un sucitor rece. Mutați aluatul pe tavă și coaceți-l în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 25 de minute.

2. Aluat sfărâmicios de ciocolată

a1

Ingrediente

– 500 g de făină

– 200 g de zahăr

– 50 g de cacao

– 300 g de unt de 82 % grăsime

– 2 ouă

– 1 gălbenuș de ou

– 1/4 păstaie de vanilie (sau 1/2 linguriță de vanilie)

– o priză de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți toate ingredientele necesare.

2. Cerneți făina și o priză de sare într-un bol. Presărați zahărul. Adăugați untul rece tăiat bucățele. Cu ajutorul furculiței sau spatulei frecați untul și făina sub formă de firimituri.

3. Spargeți ouăle reci și adăugați-le în aluat unul câte unul și adăugați gălbenușul. Amestecați rapid cu furculița până la omogenizare.

4. Desfaceți 1/4 păstaie de vanilie, scoateți semințele și amestecați-le cu cacao cernută. Presărați amestecul în aluat.

5. Apăsați aluatul cu palma înainte, acesta trebuie să fie neted. Rulați aluatul într-o bilă, mutați-l într-un bol curat, acoperiți-l cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru 30 de minute – 1 oră. Puneți o foaie de copt pe masa de lucru și întindeți rapid aluatul cu un sucitor rece. Mutați aluatul pe tavă și coaceți-l în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 25 de minute.

3. Aluat sfărâmicios condimentat

a2

Ingrediente

– 500 g de făină

– 200 g de zahăr

-300 g de unt de 82 % grăsime

– 1/4 păstaie de vanilie (sau 1/2 linguriță de vanilie)

– 30 g de migdale curățate

– 2 ouă

– 1 gălbenuș de ou

– 1 priză de sare

– 1 priză de cardamom verde măcinat

– 2 prize de de scorțișoară măcinată (sau ghimbir)

– 2 prize de nucșoară

– 2 prize de cuișoare măcinate

– 2 prize de piper alb măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți toate ingredientele necesare.

2. Cerneți făina și o priză de sare într-un bol. Presărați zahărul și condimentele. Adăugați untul rece tăiat bucățele. Cu ajutorul furculiței sau spatulei frecați untul și făina sub formă de firimituri.

3. Desfaceți 1/4 păstaie de vanilie și scoateți semințele. Măcinați migdalele într-o râșniță de cafea.

4. Amestecați semințele de vanilie (vanilia) cu făina de migdale.

5. Spargeți ouăle reci și adăugați-le în aluat unul câte unul și adăugați gălbenușul. Amestecați rapid cu furculița până la omogenizare.

6. Presărați în aluat amestecul de vanilie și făină de migdale. Apăsați aluatul cu palma înainte, acesta trebuie să devină neted.

7. Rulați aluatul într-o bilă, mutați-l într-un bol curat, acoperiți-l cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru 30 de minute – 1 oră. Puneți o foaie de copt pe masa de lucru și întindeți rapid aluatul cu un sucitor rece. Mutați aluatul pe tavă și coaceți-l în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 25 de minute.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: