Supă ușoară și delicioasă pentru toți cei care doresc să evite mâncarea grasă. Se prepară extrem de simplu, într-un timp record!

Kulajda este o supă de cartofi din bucătăria națională Cehă. Este un fel de mâncare cald delicios, aromat și sățios. Deși este o rețetă tradițională, până în prezent bucătării cehi discută dacă în rețetă trebuie să fie și ciuperci sau nu. Vă prezentăm mai jos rețeta de bază a acestui deliciu. La dorință, puteți experimenta cu ingredientele acestei supe. Conform rețetei de bază, supă se obține foarte sățioasă și nu necesită nici un fel de aperitive sau gustări.

Ingrediente

  • 500 g de cartofi
  • 30 g de unt
  • 2 linguri de făină
  • sare
  • chimen
  • 200 ml de frișcă
  • 4 ouă
  • 3 boabe de ienibahar
  • 1 ceapă
  • 700 ml de apă
  • mărar
  • piper negru măcinat
  • 200 ml de lapte
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 2 frunze de dafin
  • 3 boabe de piper negru

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

 

Mod de preparare

  1. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i cuburi.
  2. Puneți cartofii într-o cratiță ți turnați apă. Apa trebuie să acopere cartofii. Puneți cratița pe foc.
  3. Adăugați în cratiță frunza de dafin, sarea, boabele de piper negru și ienibahar.
  4. Când apa va începe să fiarbă, adăugați în cratiță ceapa tocată. Lăsați să fiarbă la foc moderat.
  5. Amestecați untul moale (la temperatura camerei) cu făina. Adăugați frișca și laptele. Amestecați.
  6. Când cartofii vor fi aproape gata, turnați amestecul cu frișcă în cratiță și fierbeți încă timp de câteva minute.
  7. Potriviți cu sare, chimen și piper negru măcinat. Adăugați sucul de lămâie și amestecați.
  8. Spargeți cu atenție câte un ou într-o farfurie, astfel încât gălbenușul să rămână întreg. Turnați-l în cratița cu supă. Repetați procesul cu toate ouăle. Fierbeți supa timp de 5 minute, la foc mic.
  9. Luați cratița de pe foc și acoperiți-o cu un capac. Lăsați-o acoperită timp de 5 minute.
  10. Serviți supa cu mărar tocat.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: