O salată dietetică pentru o siluetă perfectă – un ”olivie” de primăvară delicios!

Vă prezentăm o rețetă de salată dietetică delicioasă. Aceasta vine să dovedească tuturor carnivorilor faptul că o salată de legume poate fi delicioasă, proaspătă și sățioasă. Fructul de avocado conține grăsimi vegetale extrem de folositoare pentru organism, iar în combinație cu ingredientele prezentate mai jos obțineți un fel de mâncare nutritiv și sănătos. Această salată va completa orice cină sau masă în sânul familiei. La fel, poate fi servită de sine stătător, fiind perfectă pentru o cină ușoară.

Ingrediente

– 400 g de cartofi

– 1/2 de ceapă

– 30 g de mărar

– 1 lingură suc de lămâie

– piper negru măcinat

– 1 avocado

– 1 castravete

– 1 lingură de muștar

– sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Fierbeți cartofii cu tot cu coajă. Lăsați-i să se răcească. Curățați-i de coajă și tăiați-i cuburi.

2. Decojiți fructul de avocado și îndepărtați sâmburele. Fărâmițați 1/3 din avocado cu o furculiță. Dacă miezul este mai tare – dați-l prin răzătoare.

3. Tăiați cuburi fructul de avocado rămas și castravetele.

4. Tăiați ceapa jumătăți de rondele.

5. Într-un bol amestecați castravetele cu avocado, cartofii, ceapa și mărarul tocat. Potriviți cu sare și piper negru măcinat.

6. Adăugați la salată sucul de lămâie și muștarul. Amestecați.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv