Oladii pufoase fără ouă și lapte – o rețetă foarte accesibilă

Aceste oladii sunt delicioase nu doar în perioada de post, ci și în zilele obișnuite. Această rețetă nu va da greș niciodată. Indiferent de dispoziție, tipul aragazului, ingrediente – mereu veți obține oladii pufoase, gustoase și cele mai accesibile. Rețeta este foarte simplă și ieftină. Încercați să preparați măcar o dată aceste oladii deosebite și ele vor deveni preferatele dvs. Bucurați-i pe cei dragi cu produse delicioase, pufoase, aerate și rumene. Serviți-le cu dulceață, miere sau smântână!

oladii

Ingrediente

-2 pahare de apă

-4 pahare de făină

-2 linguri de zahăr

-2 linguri de ulei

-10 g de drojdie

-1 linguriță de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Fierbeți apa și lăsați să se răcească până va avea temperatura de aproximativ 40 de grade. Apa trebuie să fie călduță. Dizolvați în apă: zahărul, sarea, drojdia și adăugați uleiul. Folosiți drojdia uscată, deoarece aceasta se dizolvă rapid și e mai ușor de lucrat, se va descurca orice gospodină cu un astfel de aluat dospit.
o1

2. Preparați aluatul într-un bol mare, fiindcă va crește foarte mult în volum. Adăugați treptat făina cernută și amestecați bine aluatul (cantitatea de faină depinde de calitatea ei). Trebuie să obțineți un aluat foarte moale (leneș) și să alunece încet de pe lingură.
o2

3. Acoperiți aluatul cu un prosop de bucătărie și puneți-l la un loc cald ca să crească timp de 30-40 de minute (sau mai mult timp dacă va fi necesar). Aluatul va crește foarte mult, va fi pufos, aerat și vâscos.
o3

4. Prăjiți oladiile. Nu amestecați aluatul, luați atent câte o lingură de aluat și așezați oladiile într-o tigaie încinsă cu ulei. Astfel procedați cu tot aluatul, luând deasupra porții mici de aluat. În timpul prăjirii oladiile vor mai crește în volum. După ce ați umplut tigaia cu oladii, acoperiți-le cu un capac și învârtiți tigaia de câteva ori în timpul prăjirii. Astfel oladiile se vor prăji uniform. Apoi întoarceți oladiile pe cealaltă parte și acoperiți iarăși tigaia cu capac. De obicei pe cealaltă parte oladiile se prăjesc mai rapid.
o4

5. Puneți oladiile prăjite pe un platou mare, una peste alta.
o5

Notă: această rețetă este cea mai ieftină dintre toate care se cunosc. În rețetă nu se folosesc ouăle, laptele sau alte produse lactate. Sunt cele mai pufoase, delicioase și rumene oladii. Le puteți servi cu miere, fructe de pădure, dulceață, smântână sau pur și simplu presărate cu zahăr pudră.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv