Produse sănătoase pentru zilele friguroase de iarnă: biluțe din struguri în crustă de brânză și nuci!

Vă oferim o rețetă interesantă de aperitiv original din boabe de struguri învelite în brânză și crustă de nuci, care vor înfrumuseța orice masă festivă. Această gustare aspectuoasă este o combinație delicioasă de struguri suculenți, brânză slab sărată și nuci aromate și crocante. Biluțele de brânză se prepară foarte ușor și rapid și vor fi pe gustul tuturor, dar cei mai surprinși vor fi copiii!
bilute

Ingrediente

– 25 boabe mari de struguri fără semințe

– 150 g de brânză de vaci

– 50 g de brânză topită moale

– 3-4 fire de mărar, pătrunjel

– 100 g de nuci

– o priză de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Folosiți brânză scursă bine, treceți-o printr-o sită, ca să nu fie cocoloașe.

2. Tocați verdeața mărunt și adăugați-o în brânză.

3. Amestecați brânza topită și brânza de vaci, asezonați cu sare și amestecați bine până veți obține o masă omogenă.

4. Zdrobiți nucile cu un sucitor sau mărunțiți-le în blender.

5. Luați câte o linguriță de umplutură, formați pe mână o turtiță, puneți în mijloc câte o bobiță de strugure și formați biluța.

6. Treceți biluțele de brânză prin nuci mărunțite și așezați-le pe un platou.

7. Ca să le serviți mai ușor, înfigeți în biluțe scobitori pentru aperitive.

bilute

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: