Rulouri extraordinare cu brânză – deosebit de moi, pufoase și parfumate!

“Rulourile cu brânză” sunt niște delicii pufoase și moi, cu o aromă amețitoare. Rulourile sunt îmbibate cu smântână, sunt foarte delicioase, gingașe, fragede și, pur și simplu, irezistibile! Bucurați-i pe cei dragi cu un desert extraordinar de bun, foarte aromat și cu gust inegalabil!rulouri

Ingrediente pentru aluat

– 350 g de făină

– 3 g de drojdie uscată

– 100 ml de lapte

-50 g de zahăr

– 50 g de grăsime (unt de 82 % sau ulei)

– 70 g de smântână

– 3.5 g de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru umplutură

– 500 g de brânză de vaci

– 1 ou

– 100 g de zahăr

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru sos

– 200 g de smântână

– 1 lingură de zahăr

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Aluatul. Presărați drojdia în lapte cald, adăugați 1/2 linguriță de zahăr și 2-3 lingurițe de făină. Amestecați ingredientele până veți obține un aluat lichid omogen și lăsați-l să stea timp de 30-40 de minute până va apărea o spumă pufoasă.

2. Cerneți făina. Adăugați sarea și zahărul, amestecați bine.

3. Adăugați în amestecul de făină untul moale și smântâna și frecați amestecul sub formă de firimituri mari.

4. Turnați maiaua și frământați aluatul până veți obține o consistență medie – aluatul nu trebuie să fie nici prea rigid și nici prea moale. În funcție de calitatea făinii, puteți adăuga mai multă făină, dacă obțineți un aluat lichid sau lapte, dacă aluatul este prea rigid sau nu s-a înmuiat toată făina.

5. Acoperiți aluatul cu un prosop și lăsați-l să se odihnească timp de 10-15 minute. În acest timp făina va absorbi umiditatea, se va forma glutenul și aluatul va fi mai ușor de frământat.

6. Frământați aluatul bine până veți obține o consistență omogenă și netedă. Acoperiți aluatul cu un prosop și puneți-l să stea la loc cald până își va dubla volumul.

7. Dacă aveți timp, puteți aduna aluatul și să-l lăsați la dospit încă o dată. Dacă nu aveți timp, atunci puteți începe formarea rulourilor.

8. Umplutura. Frecați brânza cu ou și zahăr până la omogenizare. Dacă brânza este prea umedă, atunci mai adăugați un pic de făină sau pesmeți.

9. Întindeți aluatul într-un dreptunghi cu grosimea de 0.5-1 cm. Distribuiți deasupra umplutura. Rulați aluatul într-o rolă liberă. Tăiați rola în bucăți de grosimea dorită.

10. Așezați rulourile pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, acoperiți-le cu un prosop și lăsați-le să stea timp de 40 de minute.

11. În acest timp rulourile vor crește semnificativ. Cu 5-7 minute înainte de a le da la cuptor, ungeți-le cu ou bătut. Coaceți rulourile la 180-200 de grade până se vor rumeni.

12. Sosul. Amestecați smântâna cu zahăr și ungeți rulourile fierbinți cu sos din belșug, acoperiți-le strâns și lăsați-le să se răcească complet.

rulouri

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: