Salată “Capriciul bărbatului” – o gustare care va cuceri inima oricărui bărbat.

Surprinde-ți jumătatea cu o salată delicioasă, sățioasă și hrănitoare. Salata “Capriciul bărbatului” este foarte gustoasă și originală și va cuceri nu doar bărbații, dar va încânta și femeia care va prepara acest deliciu. Această gustare se prepară rapid, este foarte gingașă și are un gust seducător. Salata poate fi servită ca fel principal sau ca aperitiv pe masa de sărbătoare.salata-capriciu

Ingrediente

– 2 cartofi

– 100 g de șuncă

– câteva ouă fierte

– 1 ceapă

– 50 g de cașcaval tare

– frunze de salată

– 2 linguri de oțet

– 150 g de morcov coreean

– maioneză

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Fierbeți cartofii în apă sărată. După ce se vor răci, dați-i prin răzătoare.

2. Tăiați ceapa semi-rondele.

3. Diluați oțetul cu apă rece.

4. Puneți ceapa în amestecul de oțet și lăsați-o să stea timp de 30 de minute. După ce ceapa s-a marinat, spălați-o sub un jet de apă rece.

5. Tăiați șunca fâșii mici.

6. Dați ouăle prin răzătoare mică.

7. Dați cașcavalul prin răzătoare medie.

8. Tăiați mărunt frunzele de salată.

9. Așezați salata în straturi.

10. Ungeți fiecare strat cu maioneză.

11. Așezați ingredientele pe un platou în felul următor: frunzele de salată, cartofii, ceapa, șunca, morcovul coreean, ouăle și cașcavalul.

12. Dați salata la frigider pentru câteva ore, ca să se îmbibe.

salata-capriciu

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv