Salată cu fasole, cașcaval și crutoane – o gustare delicioasă și sățioasă pentru sărbători!

Doriți să vă surprindeți familia și oaspeții cu o salată delicioasă și inedită? Preparați salata cu fasole, cașcaval și crutoane și toți vor fi încântați de gustul și aspectul acesteia. Acestă salată este perfectă pentru masa de sărbătoare sau pentru un prânz familial. Usturoiul oferă salatei o notă picantă și foarte aromată, iar crutoanele completează gustarea și oferă un gust crocant și deosebit. Savurați salata cu plăcere!

Ingrediente

– 1 cutie de fasole roșie în suc propriu

– 1 cutie de porumb conservat

– 150 g de cașcaval tare

– 3 ouă fierte

– 2 pumni de crutoane

– usturoi după gust

– maioneză după gust

– sare și piper după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Scurgeți lichidul din fasole și porumb și puneți boabele într-un bol.

2. Dați ouăle prin răzătoare, mărunțiți usturoiul și adăugați-le în bol.

3. Dați cașcavalul prin răzătoare mare și puneți-l în bol.

4. Asezonați salata cu sare, piper și maioneză.

5. Pentru prepararea crutoanelor trebuie să tăiați 2-3 felii de pâine în cuburi mici și să le uscați într-o tigaie.

6. Așezați salata pe un platou și presărați-o cu crutoane. Amestecați salata în timpul servirii.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv