Tartă cu carne de pui și cartofi – o combinație deosebită și foarte delicioasă

Echipa Bucătarul.tv vă oferă o rețetă apetisantă de tartă cu carne de pui și cartofi. Ingredientele acestei tarte se combină ideal, aluatul este foarte fin, dar în același timp crocant, umplutura este savuroasă, iar sosul învelește subtil întreaga tartă. Este o mâncare foarte simplă, dar totodată te cucerește prin aspectul și gustul său delicios.

tarta-carne

Ingrediente pentru aluat

-250 g de făină

-1 lingură de smântână

-90 g de unt

-1 ou

-0.5 linguriță de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru umplutură

-3 cartofi mari

-300 g de carne de pui

-1 ceapă

-o priză de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Ingrediente pentru sos

-2 ouă

-50 g de smântână

-50 ml de lapte

-o priză de sare

-o priză de piper roșu măcinat

-0.25 linguriță de nucșoară

-1 lingură de verdeață

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Aluatul. Amestecați făina cu untul rece (dar să nu fie foarte tare).

2. Faceți o adâncitură în făină. Adăugați oul, smântâna și sarea. Frământați un aluat elastic.

3. Înveliți aluatul în folie alimentară și dați-l la frigider pentru 30 de minute.
t1

4. Umplutura. Fierbeți cartofii decojiți și carnea de pui.

5. Tăiați cartofii cubulețe și carnea în bucăți mici.

6. Curățiți ceapa, tocați-o mărunt și prăjiți-o în puțin ulei până se va rumeni.

7. Amestecați cartofii, carnea, sarea și ceapa.

8. Sosul. Bateți cu un tel ouăle, smântâna, laptele, sarea, piperul, nucșoara și verdeața.
t3

9. Ungeți o formă de 20-23 cm cu unt, tapetați-o cu hârtie de copt. Puneți aluatul în formă și nivelați-l uniform, făcând marginile înalte.
t2

10. Puneți umplutura peste aluat și turnați deasupra sosul.
t4

t5

11. Puneți tarta în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 40-45 de minute. Faceți testul cu o scobitoare sau un bețișor de lemn.
tarta-carne

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv