Articole Populare

Top 3 cele mai deosebite și originale salate pentru o masă reușită de sărbătoare!

Vă prezentăm top 3 cele mai delicioase, aspectuoase și originale salate pentru masa de sărbătoare. O salată deosebit de aspectuoasă creează o bună dispoziție oaspeților, servind și ca un decor inedit

pentru masa festivă. Uimiți-vă oaspeții cu aperitive deosebite.

untitled-1

1. Salată ”Pian”

Salata ”Pian” este o gustare deosebit de delicioasă și aspectuoasă. Din ingrediente simple, dar perfect combinate obțineți un aperitiv inedit, ce cu siguranță va deveni vedeta serii.

84be937b9a236f5fc7ce54e2158fb8bece92c352ed7f67e2bepimgpsh_fullsize_distr-300x225

Ingrediente

  • 450 g piept de pui
  • 2 castraveți proaspeți
  • 300 g de ciuperci champignon
  • 150 g de cașcaval
  • 5 ouă
  • 40 g de măsline
  • maioneză
  • ulei

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Fierbeți carnea și ouăle. Lăsați-le să se răcească și tocați-le mărunt.
  2. Tăiați ciupercile și prăjiți-le într-o tigaie cu ulei încins.
  3. Tăiați castraveții.
  4. Aranjați salata în straturi, pe un platou, după cum urmează: carnea de pui, ciupercile, castraveții, ouăle și cașcavalul. Ungeți fiecare strat al salatei cu maioneză.
  5. Decorați salata: clapele pianului faceți-le din felii de cașcaval și măsline. Trandafirii de pe pian îi obțineți din morcov fiert și verdeață.

2. Salată ”Poiană cu ciuperci”

Salata ”Poiana cu ciuperci” este o gustare special creată pentru toți amatorii de ciuperci marinate în combinație cu carnea de pui. Este o salată în straturi sățioasă, delicioasă și foarte apetisantă.

db66034c52856f54abb10d078681f51be5daacda8a38b5af46pimgpsh_fullsize_distr-300x225

Ingrediente

  • 300 g de ciuperci champignon marinate
  • 1 morcov
  • 500 g de cartofi
  • 4 castraveți marinați
  • 4 ouă
  • 400 g carne de pui
  • 200 g de cașcaval
  • verdeață
  • maioneză

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Fierbeți cartofii, morcovul, ouăle și carnea. Lăsați să se răcească.
  2. Dați prin răzătoare cartofii, castraveții și morcovul.
  3. Tocați mărunt carnea și ouăle.
  4. Tapetați o formă de copt sau cratiță cu folie alimentară.
  5. Aranjați ciupercile cât mai dens, cu pălăriile în jos. Asamblați salata în straturi, după cum urmează: morcovul, cartofii, carnea, castraveții, ouăle și cașcavalul. Fiecare strat ungeți-l cu maioneză.
  6. Acoperiți forma sau cratița cu un platou și răsturnați pe acesta salata.
  7. Îndepărtați folia alimentară și decorați salata cu verdeață.

3. Salată ”Cuibul”

Salata ”Cuibul” este o gustare ușoară, aromată și sățioasă. Servită într-un mod foarte original, această salată se potrivește pentru orice sărbătoare sau petrecere. Datorită usturoiului, obțineți un aperitiv ușor picant și proaspăt.
a03b68dab687d3c79554c7c4c7da65aef3c513008ca923add4pimgpsh_fullsize_distr-300x206

Ingrediente

  • 4 cartofi
  • 3 cepe
  • 3 morcovi
  • 5 ouă
  • 400 g piept de pui
  • 240 g de maioneză
  • 2 căței de usturoi
  • verdeață
  • ulei

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Fierbeți ouăle și carnea. Tocați carnea și albușurile. Dați gălbenușurile prin răzătoare.
  2. Tăiați pai ceapa, morcovul și cartofii. Prăjiți legumele într-o tigaie cu ulei încins. Prăjiți legumele pe rând.
  3. Amestecați legumele cu carnea, albușurile, usturoiul presat și maioneza.
  4. Aranjați salata în formă de cuib, pe un platou. Faceți o adâncitură pe mijloc.
  5. Amestecați gălbenușurile cu maioneză și verdeață. Formați din amestecul obținut câteva bile de mărime medie și aranjați-le în adâncitura de pe mijloc.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: