Tort ”Pani Walewska” – odată savurat, rămâne în memorie pentru totdeauna!

Vă prezentăm rețeta unui tort super delicios. Tortul ”Pani Walewska” este un desert uimitor, ce constă din bezea ușoară cu nuci. Acesta va fi placul tuturor amatorilor de dulciuri. Acest tort poartă numele Mariei Walewska, o aristocrată poloneză, iubita lui Napoleon I. Cu puțină răbdare și îndemânare, veți obține un desert formidabil, ce va avea succes. Chiar dacă se prepară un timp mai îndelungat, cu siguranță se merită.

untitled-1

Ingrediente

– 4 pahare de zahăr

– 300 g de unt

– 2 linguri de smântână

– 1 linguriță bicarbonat de sodiu

– 10 albușuri de ou

– 1 pahar de lapte

– 10 g de zahăr vanilat

– 1 ou

– 2 linguri de miere

– 2 pahare de făină

– 20 g de coajă de lămâie

– 10 gălbenușuri

– 1 pahar de nuci

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți blaturile: bateți un ou cu 1 pahar de zahăr și 100 g de unt. Adăugați mierea, smântâna, bicarbonatul de sodiu și coaja de lămâie. Amestecați. Adăugați făina cernută. Obțineți un aluat dens.

2. Ungeți o formă de copt cu unt și tapetați-o cu hârtie. Turnați în formă 1/3 din aluat. Uniformizați aluatul cu o lingură umedă și dați forma la cuptor. Coaceți blatul al temperatura de 180°C timp de 15-20 de minute. Coaceți astfel 3 blaturi.

3. Pregătiți bezeaua: bateți 10 albușuri spumă. Adăugați 2 linguri de zahăr și bateți până obțineți vârfuri stabile. Aranjați spuma de albușuri pe o tavă de copt. Coaceți la temperatura de 150°C timp de 15-17 minute. Micșorați temperatura până la 100°C, deschideți puțin ușa cuptorului și coaceți încă timp de 60 de minute.

4. Pregătiți crema: încălziți 1 pahar de lapte cu 1 pahar de zahăr. Nu fierbeți laptele. Bateți 10 gălbenușuri și adăugați-le treptat în lapte. Amestecați încontinuu, până crema se va îngroșa. Luați crema de pe foc.

5. Lăsați crema să se răcească. Adăugați 200 g de unt și zahărul vanilat. Bateți crema cu ajutorul unui tel. Adăugați o parte din nuci.

6. Fărâmițați bezeaua.

Asamblați tortul în straturi, precum urmează: blatul, crema, bezeaua. Repetați procesul cu toate blaturile.

Presărați tortul cu nuci. Dați tortul la frigider.

La dorință, puteți decora tortul cu glazură.

untitled-1

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv